Povestea merge mai departe
DE 27 DE ANI,
ALĂTURI DE CEI MAI VULNERABILI COPII:
ținuți acasă, în familiile lor și departe de orfelinat
peste 7.500 de copii scoși de acolo și 2.000 reîntorși acasă
construite pentru copiii din orfelinate
îndrumați pentru o viață independentă
Hope and Homes for Children România
Există un număr care ar trebui să nu te lase să dormi. O sută de mii. Atâția copii erau închiși în orfelinatele din România acum aproape 30 de ani, când am început acest demers de închidere a acestor locuri. Nu erau orfani, să nu mai folosim cuvântul ăsta. 97% dintre ei aveau o mamă sau un tată, pe undeva. Erau copiii sărăciei, ai disperării, ai unui sistem căruia i se părea mai ușor să depoziteze o ființă umană într-o clădire sumbră, decât să ajute o familie să supraviețuiască.
Anul acesta, Ion Holban, cel mai mare dintre aceste depozite, un loc prin care au trecut peste 450 de copii doar într-un deceniu, s-a închis. Nu pentru că istoria s-a corectat singură. S-a închis pentru că cineva, o persoană, cu un nume pe care cel mai probabil n-o să-l afli vreodată, a donat suficient cât să țină un asistent social pe teren încă o lună.
Pentru că altcineva și-a redirecționat 3,5% din impozit, fără să realizeze vreodată că semnătura lui va deveni balamalaua prin care o tânără pe nume Flavia a deschis ușa unei instituții și a pășit în propriul apartament, luându-și viața în mâini.
Am închis șase instituții în 2025. Am readus în familii peste 70 de copii. Alți 1.200 de copii au scăpat de drama instituționalizării deoarece cineva, undeva, a decis că un copil pe care nu-l va întâlni niciodată merită o fracțiune din atenția și generozitatea lui. Astăzi, doar câteva sute de copii mai rămân în instituțiile din România. De la o sută de mii.
Arcul ăsta nu s-a curbat singur.
Aproape trei decenii de muncă ai echipei noastre au făcut ca 70.000 de copii să scape de instutuții. Copii care ar fi fost acolo, statistic, inevitabil, dacă nu s-ar fi făcut nimic. Au făcut ca o bunică din județul Iași să își ia cei trei nepoți înapoi din grija statului, pentru că o asistentă socială i-a stat la masa din bucătărie suficient de mult încât bunica să creadă că e posibil. Au ridicat peste 130 de case familiale în care câte 12 copii, nu 200, împart un acoperiș și-i spun “acasă”. Acest “acasă” e o decizie pe care o luăm unii despre ceilalți.
Dar iată ce nu a produs, încă, această muncă: sfârșitul. Câteva instituții încă rămân deschise. În ele, chiar acum, sunt copii care se vor culca într-o cameră cu mulți alții, supravegheați de cineva care lucrează în schimburi. Copilul acela nu are nevoie de admirația ta pentru ce s-a realizat până acum. Are nevoie de numele tău pe o donație, de redirecționarea ta, de refuzul tău de a întoarce privirea.
Ultimul orfelinat din România nu se va închide din inerție.
Se va închide datorită ție.
În 12 luni, de la povestea lui ACASĂ, la ușa care se deschide pentru copii
În aprilie 2024, alături de David Popovici, Amalia Enache, Mihai Morar, Marius Manole și Alexandru Tomescu, am lansat cea mai ambițioasă campanie de strângere de fonduri de până acum pentru copiii din orfelinate. Ne-am propus să adunăm în jurul nostru cea mai mare comunitate de susținători și să ridicăm, de la zero, o casă familială pentru 11 copii cu nevoi speciale medii și severe.
Ambasadorii noștri au reușit să mobilizeze mii de oameni. Împreună, ei au adunat peste 615.000 de euro și au demonstrat că, atunci când oamenii de Bine își unesc forțele, totul este posibil.
de donatori
de companii
Ambasadorii noștri au reușit să mobilizeze mii de oameni. Împreună, ei au adunat peste 615.000 de euro și au demonstrat că, atunci când oamenii de Bine își unesc forțele, totul este posibil.
16.000 de donatori și 28 de companii au pus umăr la umăr, iar în noiembrie 2024 am început construcția casei pentru cei 11 copii care au nevoie de sprijin, dragoste și un loc pe care să-l numească ACASĂ.
Gala Hope Stories
Am celebrat puterea solidarității colective din cadrul campaniei „Ambasador pentru ACASĂ. Când construim o casă, construim un Om”.
Cei cinci Ambasadori ai Fundației au împărtășit publicului povești emoționante din propriul Univers în jurul lui Acasă - ce înseamnă pentru ei Acasă, ce le-a croit și ocrotit împlinirea visurilor din copilărie, ce oameni ori întâmplări i-au inspirat să devină profesioniștii pe care astăzi, o țară întreagă îi admiră.
La începutul lunii decembrie, casa familială a fost gata. Am inaugurat înfăptuirea unei promisiuni. Promisiunea că nici un copil nu trebuie să crească fără siguranță, fără iubire, fără un loc în care cineva să-i spună <Bun venit acasă>. Cei 11 copii au acum ceea ce pentru mulți este un lucru firesc, dar pentru ei e ceva extraordinar. O cameră. Un pat. O masă la care cineva îi întreabă <Cum ți-a fost ziua?>. O voce care spune <Sunt aici>.
Mulțumim ambasadorilor noştri David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole, Mihai Morar! Mulțumim partenerilor, autorităților, donatorilor și tuturor celor care au pus o parte din sufletul lor în acest proiect. Dar, mai ales, mulțumim copiilor! Ei sunt motivul. Ei sunt curajul. Ei sunt viitorul.
Povestea celor cinci noi ACASĂ
În 2025, am continuat procesul de închidere a centrelor de plasament prin inaugurarea a cinci case familiale în total, oferind copiilor un mediu sigur, stabil și apropiat de cel al unei familii. Noile locuințe au fost deschise la Rupea (cu sprijinul comunității La Primul Bebe), Târgu Frumos (cu suportul Inditex), în comunele Aroneanu și Miroslava din jud. Iași (cu ajutorul Kaufland România) și în sectorul 5 din București (prin campania Ambasador pentru ACASĂ), fiecare dintre ele fiind gândită pentru a răspunde nevoilor specifice ale copiilor și pentru a sprijini dezvoltarea lor emoțională și socială.
Aceste case familiale reprezintă mai mult decât spații de locuit: ele sunt adevărate „acasă”, unde copiii beneficiază de îngrijire individualizată, relații de atașament sănătoase și acces la educație și servicii din comunitate.
Prin aceste inaugurări, Hope and Homes for Children face încă un pas important spre obiectivul său de a asigura fiecărui copil dreptul de a crește într-o familie sau într-un mediu cât mai apropiat de aceasta.
închise în 2025
închise în 27 de ani, în 11 județe
mai trăiesc încă în cele 20 de orfelinate rămase în România
În 2025, am pus lacătul pe 6 orfelinate. În 27 de ani de muncă în folosul copiilor vulnerabili, am lucrat la închiderea a 81 de centre de plasament, finalizând procesul de dezinstituționalizare în 11 județe ale țării.
Aproximativ 350 de copii încă trăiesc în cele 20 de orfelinate care mai există în România.
De la instituție la acasă: beneficiile vieții într-o casă familială
Copiii locuiesc într-o casă obișnuită, într-un spațiu ce le oferă siguranță, intimitate și predictibilitate, nu într-o instituție.
Au alături adulți de referință constanți, care le oferă grijă, afecțiune și sprijin emoțional, esențiale pentru dezvoltarea lor.
Fiecare copil este cunoscut, ascultat și sprijinit în funcție de nevoile, ritmul și potențialul său.
Copiii participă la viața de zi cu zi a casei, sunt implicați în organizarea gospodăriei și se simt parte dintr-un cămin.
Merg la școli din comunitate și beneficiază de sprijin pentru integrare și performanță școlară.
Primesc îngrijire medicală adecvată și, acolo unde este necesar, suport psihologic sau terapeutic.
Cresc în contact direct cu comunitatea locală, participă la activități sociale și culturale și dezvoltă relații firești cu alți copii.
Învață să gestioneze responsabilități zilnice, să ia decizii și să se pregătească pentru viața de adult.
Casa familială oferă un cadru ce susține demnitatea, vocea și interesele fiecărui copil.
„Vă mulțumesc din suflet pentru efortul, dăruirea și afecțiunea pe care le-ați pus în tot ceea ce ați făcut. Prin gesturile dumneavoastră ați reușit să aduceți bucurie, emoție și speranță, iar acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt recunoscătoare pentru atenția și grija oferite”.
Eli
În 2026 vom finaliza una și vom demara construcția a încă 3, în județele Gorj și Buzău.
Povestea faptelor bune în acorduri de chitară
Începutul de toamnă l-am petrecut cu energie bună alături de iubitorii de muzică de la Guitar Meeting Festival. Am pregătit pentru festivalieri - fie ei mari sau mici, pasionați de muzică sau doar dornici de distracție - o experiență interactivă inspirată de jocul „Finish the lyrics”. Cei care au acceptat provocarea și au urcat pe scena noastră, dar și cei care i-au susținut din public, s-au bucurat de gustări și fructe oferite de partenerii noștri de la Kaufland. Evenimentul a fost o oportunitate de a aduce muzica, emoția și gesturile de generozitate împreună.
Acest moment de bucurie s-a transformat și într-un sprijin concret pentru copii: donațiile strânse susțin copiii din comunități vulnerabile din Sibiu, ajutându-i să rămână acasă, alături de familiile lor, departe de riscul separării.
Le mulțumim partenerilor noștri de la Kaufland România pentru implicare și generozitate! Ne-au oferit o scenă în care muzica, emoția și solidaritatea s-au unit într-o singură voce, demonstrând încă o dată puterea comunității de a schimba vieți.
Povestea copiilor cu har
Cei 35 de bursieri DAR ai celei de-a patra ediții a programului lansat în 2022 - un program născut din convingerea că niciun copil nu ar trebui să renunțe la visurile sale din cauza lipsei de resurse:
Fiecare nume spune o poveste despre curaj, determinare și speranță - despre copii care aleg să meargă mai departe, chiar și atunci când drumul este presărat cu obstacole.
Performanțele lor școlare, artistice sau sportive, obținute în ciuda dificultăților materiale, sunt pentru noi adevărate lecții de reziliență, muncă și pasiune. Bursele DAR nu înseamnă doar sprijin financiar, ci încredere, încurajare și șansa de a-și descoperi potențialul. Prin acest program, suntem alături de ei în drumul către viitorul la care visează, oferindu-le atât resurse, cât și oportunitatea de a fi văzuți, apreciați și susținuți să își împlinească destinul.
Povestea medaliilor lui Ionuț
În cadrul programului Bursele DAR, valoarea unei burse depășește cu mult suma de 2.000 de euro oferită anual. Ea deschide uși, creează oportunități și le oferă copiilor șansa de a-și depăși propriile limite, de a învăța, de a explora, de a evolua. Mai mult decât un ajutor financiar, bursa este o promisiune: aceea că talentul lor este susținut și că visurile lor se pot împlini.
Fiecare nume din program poartă cu sine o poveste despre curaj, determinare și talent remarcabil. Noi alegem să fim alături de acești copii, să îi susținem cu încredere și să le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a merge mai departe, pe un drum pe care ei l-au început deja cu pasiune, perseverență și talent.
Prima tabără a celei de-a patra ediții a Burselor DAR
Vara anului 2025 ne-a adus întâlnirea cu bursierii DAR #4, copii și tineri care poartă în ei visuri mari, curaj și multă speranță. Ne-am reunit într-o tabără care s-a transformat rapid într-un loc al conexiunii și al inspirației, unde am împărtășit zâmbete, povești și gânduri despre cine suntem și despre drumul pe care fiecare visează să îl parcurgă.
În cadrul programului, bursierii DAR au avut parte de experiențe în aer liber la Edenland – cățărat în copaci, tir cu arcul și minigolf, precum și activități de tip escape room, bowling, concert în aer liber.
Prin jocuri, ateliere și activități educative, am creat un spațiu în care am descoperit împreună valoarea autenticității și puterea vulnerabilității, reamintindu-ne cât de mult contează să ai alături oameni care împărtășesc aceleași valori și pasiuni.
În cadrul programului, bursierii DAR au avut parte de experiențe în aer liber la Edenland:
Un accent deosebit a fost pus pe întâlnirile cu oameni de succes, menite să inspire și să ofere repere autentice: bursierii au avut ocazia să dialogheze cu artista Ana Baniciu și cu campionul olimpic la canotaj Marian Florin Enache, care le-au împărtășit parcursul lor profesional, provocările întâmpinate și importanța muncii și încrederii în propria persoană.
În cadrul workshopului de educație financiară susținut de Banca Transilvania, tinerilor li s-au prezentat instrumente concrete pentru a-și construi un viitor responsabil și sustenabil. Atelierul de igienă dentară realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România a venit cu informații esențiale pentru un stil de viață sănătos.
Gala Burselor DAR: locul în care poveștile despre curaj, determinare și perseverență prind viață și arată că excelența se clădește pas cu pas
La sfârșitul anului, ne-am reunit pentru a celebra bursierii în cadrul Galei Burselor DAR, organizată la Banca Națională a României. Excelența a fost recunoscută chiar de campioni ai României - David Popovici și sportivii Lotului Olimpic de Canotaj: Florin și Maria Lehaci, Florin Enache, Magdalena Rusu, Mihai Chiruță și Amalia Bereș.
David Popovici le-a oferit în dar bursierilor medalii simbolice, obținute de el de-a lungul carierei sale. Ambasador al Fundației Hope and Homes for Children, David este de mai mulți ani alături de bursieri și implicat activ în program. Anul acesta le-a dedicat lor ziua sa de naștere, strângând peste 107.000 de euro pentru viitoarea generație de copii excepționali.
Seara a fost marcată de puterea performanței și de sinceritatea poveștilor despre parcursul, uneori fragil, care duce la succes. Încheierea a adus un moment cu totul aparte: una dintre bursiere, elevă la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, a cântat împreună cu AMI (Andreea Moldovan), artista sa preferată, care i-a oferit o surpriză urcând pe scenă alături de ea.
Le suntem recunoscători partenerilor care și-au asumat rolul de a sprijini educația și dezvoltarea tinerilor din România: Alliance Healthcare, Banca Transilvania, Concentrix, DB Global Technology, Fundația Țiriac, Penny România, Robital Industrial Supplier.
Povestea tinerilor din sistemul de protecție, care, la 18 ani, sunt singuri în fața lumii
Nicolae este student la Universitatea Națională de Arte din Iași. Pasiunea pentru pictură este pentru el mai mult decât un simplu interes - o formă de căutare și de descoperire de sine.
Petrece ore întregi studiind lucrările marilor maeștri preferați - Rembrandt, John Singer Sargent, Diego Velázquez - încercând să pătrundă dincolo de suprafața tablourilor, să înțeleagă jocul subtil al luminii și forța emoției surprinse în fiecare detaliu. Pentru el, aceste opere nu sunt doar imagini, ci lecții vii despre răbdare, rigoare și sensibilitate artistică.
Își dorește să-și construiască o fundație solidă, bazată pe disciplina și rafinamentul artei clasice, convins că doar înțelegând temeinic trecutul poate crea ceva autentic în prezent. Visul său este să aducă împreună două lumi - tradiția academică și expresia contemporană - într-un limbaj vizual propriu, în care tehnica riguroasă să se împletească firesc cu trăirea personală.
Pe lângă suportul acordat pentru identificarea unui loc de muncă adecvat, punem un accent deosebit pe echilibrul emoțional și psihologic al beneficiarilor noștri. Mulți dintre ei provin din centre de plasament și au trecut prin experiențe dificile, iar pasul către viața de adult poate aduce cu sine teamă și nesiguranță. Prin serviciile de consiliere psihologică, le asigurăm un cadru sigur în care își pot exprima preocupările și vulnerabilitățile, sprijinindu-i să își înțeleagă și să își gestioneze mai bine emoțiile.
Îi însoțim pe tot parcursul procesului de integrare, cu obiectivul de a le oferi susținere pe termen lung. Intervenția noastră vizează inclusiv sprijin în găsirea unei locuințe și în administrarea responsabilă a bugetului personal - pași esențiali pentru construirea unei vieți autonome și stabile.
Au fost alături de noi pentru a-i susține pe tineri în drumul lor către viața de adult: Alliance Healthcare România, AGRII România, Hyperfy, Brink's România, Grundfos, Think Human Fund, BCR Leasing. Le suntem recunoscători pentru implicare și suport!
Povestea copiilor care pot rămâne acasă, acolo unde le e cel mai bine
„Mama făcea cele mai bune sarmale. Ne aștepta mereu cu masa pusă când ne întorceam de la școală. Ne e tare dor de ea. Casa e fără suflet acum.”
Aura, Mara, Andrada și Brândușa și-au pierdut mama în toamna anului trecut, după o luptă dureroasă cu cancerul. Odată cu ea, s-a stins și liniștea copilăriei lor. În urmă a rămas un gol adânc, greu de pus în cuvinte.
Cel mai dureros moment vine după școală. Ușa se deschide, dar mama nu mai este acolo. Nu le mai întâmpină mirosul de mâncare caldă, nici zâmbetul ei blând, nici bucuria cu care le aduna în jurul mesei. Sunt la o vârstă la care îmbrățișările, sfaturile și prezența mamei sunt esențiale - iar absența ei se simte în fiecare clipă.
Tatăl a rămas singur în fața tuturor responsabilităților: fetele, casa, socrul nevăzător și o viață care trebuie reconstruită fără femeia care era sufletul familiei. Până de curând, muncea în străinătate pentru a-și întreține familia și a mai îmbunătăți casa. După pierderea soției, a fost nevoit să renunțe și să se întoarcă acasă, pentru a fi sprijinul de care fetele au acum cea mai mare nevoie.
Împreună, am făcut primii pași spre un strop de siguranță și normalitate. Am reparat podul casei și am construit o sobă în camera fetelor, pentru ca frigul să nu le mai fure liniștea și sentimentul de siguranță, mai ales în serile lungi de iarnă. Și pentru ca școala să nu devină o povară, le-am creat un colț doar al lor, unde să-și facă temele, cu birouri, scaune, rafturi pentru rechizite și un laptop pe care îl împart toate surorile. Poate par lucruri mici, dar pentru ele înseamnă speranță și șansa de a rămâne în continuare împreună. Și dovada că nu sunt singure, chiar și după cea mai grea pierdere.
De 27 de ani, luptăm cu toate forțele pentru ca lipsurile să nu mai fie motivul care rupe legătura dintre un copil și părinții săi. Credem cu tărie că niciun copil nu trebuie despărțit de familie din cauza sărăciei - iar fiecare copil care rămâne acasă este o victorie a sprijinului comunitar asupra neputinței.
Prin programul „Familia, întregul meu”, ne-am asumat misiunea de a fi sprijin pentru cei mai vulnerabili, pentru acele familii aflate la limita despărțirii. Veghem ca fiecare copil să aibă parte de ceea ce contează cu adevărat: siguranță, iubire și prezența celor dragi, fără ca lipsurile materiale să-i umbrească copilăria.
Pentru fiecare copil care zâmbește fericit în sânul familiei, le suntem recunoscători: Parfumeriile Douglas, Encora, Napolact, Glovo x Coca Cola HBC, Banca Mondială.
Povestea copiilor care visează să se întoarcă acasă
„Acasă e cel mai bine!”
Viața lor s-a schimbat complet odată ce au ajuns în sistemul de protecție. Frații au fost despărțiți, unii la asistenți maternali, alții în Centrul de primire în regim de urgență, iar dorul de casă a devenit o prezență constantă în inimile lor. Au trecut prin momente dificile, dar întotdeauna și-au dorit să fie din nou împreună, să simtă din nou căldura și siguranța familiei. Mama a luptat neîncetat pentru ei, purtându-i mereu în gând și în inimă.
Astăzi locuiesc într-o cameră modestă, cu paturi improvizate și o bucătărie fără mobilier, dar nu sunt singuri - noi le suntem aproape pentru ca bucuria regăsirii să fie completă. Le oferim materiale de construcții pentru a-și extinde casa, alimente, produse de igienă și paturi noi, astfel încât fiecare zi să fie mai confortabilă și mai sigură.
Mama și-a regăsit echilibrul, iar copiii nu își doresc nimic altceva decât să rămână acasă, acolo unde sunt cu toții împreună, se simt iubiți și protejați.
În 2025, am reușit să reunim 71 de copii cu familiile lor. Acum somnul le este liniștit, într-un cămin care le oferă rădăcini și aripi în același timp.
Când închidem un orfelinat, adevărata magie se întâmplă abia atunci când un copil se întoarce Acasă. Este momentul în care după ani de dor, singurătate și întrebări nerostite, teama se topește. Pășește în locul căruia îi aparține, iar fiecare privire, fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare este semnul că se află acolo unde trebuie.
Copiii care revin acasă ne dau curajul să nu renunțăm. Ne amintesc că fiecare suflet care așteaptă, în tăcere și singurătate, merită șansa unei zile în care ușile casei se deschid și brațele părinților îi așteaptă. Până acum, am sprijinit 2.034 de copii să poată reveni în familie. Ei ne inspiră să mergem mai departe, să luptăm pentru fiecare clipă în care o familie poate fi din nou întregită, pentru fiecare inimă care poate simți din nou căldura căminului său.
Mulțumim pentru contribuția la programele derulate de noi și Inditex, Raiffeisen Bank, B&B Collection, LPP Fashion România, Util SPC, DSV și ID Logistics!
Povești „Cu inima la vedere”
„Când ne deschidem sufletul, lumea se schimbă în bine”.
Dana Rogoz
Podcastul <Cu Inima la vedere> a continuat în 2025 cu cel de-al patrulea sezon, invitații împărtășind momente, gânduri și emoții din universul complex al familiei și al copilărilei. Fiecare episod este o scenă pentru povești de suflet, care aduc în primplan vulnerabilitatea, înțelegerea și conexiunea reală între oameni, părinți și copii deopotrivă. Sezonul patru a fost filmat în același spațiu simbolic - autorulota Danei Rogoz, găzduită în curtea Rezidenței9. Ediția a fost deschisă în 2025 de Micutzu Cosmin Nedelcu și Pavel Bartoș.
Poveștile sincere și pline de emoție din sezonul patru al podcastului „Cu inima la vedere” ajung la public datorită sprijinului oferit de Kultho.
Povești de solidaritate: când cumpărăturile noastre devin sprijin pentru copii
Anul acesta, pentru fiecare pereche de ochelari de copii vândută, a donat 50 de lei, pentru a oferi unui copil vulnerabil un cămin cald și sigur.
A transformat fiecare Advent Calendar Make-Up sau Advent Calendar Men într-un dar cu impact, donând 10 lei pentru a ajuta copiii să rămână alături de familiile lor.
În perioada 10-24 decembrie, a donat câte 10 lei pentru fiecare plată efectuată cu Cardul Direct, susținând copiii aflați în grija noastră.
Tot în luna decembrie, a lansat o campanie prin care 1 leu din vânzarea fiecărui produs din gama Gingerbread a fost direcționat către programele noastre.
A donat 1 leu pentru fiecare dintre cele patru băuturi dedicate vândute în perioada decembrie - februarie, urmând să egaleze ulterior suma totală strânsă și să dubleze astfel impactul.
Cu ocazia Sărbătorilor, pentru fiecare comandă Glovo care include un produs Coca-Cola, compania donează 0,50 RON, până la un maxim de 14.000 EUR, bani transformați în pachete alimentare pentru peste 250 de beneficiari.
Câte 1 euro din fiecare prânz și cină servite în lunile septembrie și octombrie a fost direcționat către organizația noastră.
A direcționat 10% din valoarea fiecărei curse către programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Fiecare călătorie a devenit astfel o mână întinsă copiilor aflați în dificultate, ajutându-i să rămână aproape de cei care-i iubesc, în locul unde le este cel mai bine - ACASĂ.
Povestea nu stă pe loc. Pedalează.
Bucuroși să fim parte din edițiile 10 și 11 ale Marriott Cycling Challenge - peste 20 de ore de pedalat pentru copiii care au nevoie de o familie! Alături de peste 600 de participanți, am transformat, sub îndrumarea instructorilor World Class România, fiecare kilometru în speranță. Am reușit astfel să contribuim la construirea uneia dintre cele 5 case familiale necesare pentru închiderea ultimelor orfelinate din România.
Mulțumim organizatorilor - Marriott Worldwide Business Councils Hungary & South East Europe, prin JW Marriott Bucharest Grand Hotel și World Class România. Mulțumim, de asemenea, companiilor participante: Porsche Finance, Nespresso, Digi Romania, Systematic, Agricover, Encora și Kaufland România.
Povestea copilăriei sărbătorite pe două roți
1 IUNIE - PE BICICLETE a transformat Baia Mare într-un oraș al copilăriei, al bucuriei sincere și al roților care au pedalat la unison. Râsetele copiilor, entuziasmul părinților și energia comunității au umplut străzile, iar fiecare pedală a spus o poveste despre libertate, joacă și timp petrecut împreună.
Peste 700 de oameni - copii, părinți, bunici și prieteni - au ales să sărbătorească Ziua Copilului exact așa cum se simte cel mai bine copilăria: în aer liber, pe biciclete, cu zâmbetul larg, în cadrul Bike Fest, un weekend care ne-a adus mai aproape unii de alții.
Mulțumim din inimă prietenilor de la Maramureș Bike și Interact Baia Mare, pentru un parteneriat construit cu suflet, care a unit generații și a creat amintiri prețioase!
Povestea aniversărilor care devin daruri
Într-o lume în care ziua de naștere înseamnă, de obicei, tort, lumânări și bucuria de a fi alături de cei dragi, prietenii noștri au ales să dea acestei zile o semnificație mai profundă. Și-au transformat aniversarea într-un gest de solidaritate pentru copiii cei mai vulnerabili, renunțând la cadouri și invitându-și apropiații să susțină, prin donații, programele noastre.
În plus, în 2025, David Popovici a decis, pentru al treilea an la rând, să își transforme aniversarea într-un gest de solidaritate, dedicându-și ziua de naștere bursierilor programului DAR și invitându-și susținătorii să înlocuiască tradiționalele cadouri cu donații. Pentru el, performanța nu înseamnă doar medalii și recorduri, ci și responsabilitatea de a-i susține pe cei aflați la început de drum, care au talent și ambiție, dar nu întotdeauna resursele necesare. A subliniat că niciun campion nu reușește singur, că în spatele fiecărui succes stă o comunitate, iar aplauzele pot căpăta o formă concretă atunci când se transformă în sprijin financiar pentru antrenamente, echipamente, cursuri sau participări la competiții.
Demersul său demonstrează că generozitatea, atunci când este inspirată de un model autentic, poate oferi șanse reale și poate schimba în mod profund traiectoria unor destine.
Mihai Morar, la împlinirea vârstei de 44 de ani, și-a propus să strângă câte o mie de euro pentru fiecare an, pentru a asigura copiilor din casa familială construită în sectorul 5, un an lipsit de griji, cu hrană bună, terapii de recuperare și consiliere psihologică. Și-a dorit ca Marcu să continue cursul de pictură, Horațiu să descopere fotografia, iar Antonio să joace fotbal pe un teren adevărat. Și a reușit să strângă 45.000 de euro, pentru ca traiul celor 12 copii în noua lor casă să fie unul demn, echilibrat, cu tot ce au nevoie pentru a crește frumos, în siguranță și cu încredere în propriul viitor.
Prin alegerea lor, toți cei care au ales să-și doneze ziua de naștere au oferit mai mult decât sprijin material: au oferit șanse, încredere și speranță. Au arătat că adevărata bucurie nu stă în ceea ce primești, ci în Binele pe care îl faci mai departe.
Le suntem profund recunoscători pentru generozitatea și exemplul lor!
Povestea implicării: când companiile devin sprijin
Partenerii noștri au arătat că responsabilitatea socială capătă sens atunci când se transformă în acțiuni concrete, cu impact real în viețile copiilor și tinerilor pe care îi sprijinim. Prin implicarea lor directă, companiile au contribuit la crearea unor medii mai calde, mai sigure și mai primitoare pentru copiii aflați în grija noastră.
Zilele de voluntariat dedicate au adus împreună echipe de angajați care s-au implicat în:
Pe lângă sprijinul practic în casele familiale, partenerii noștri au adus bucurie și aventură în viețile copiilor prin experiențe recreative și educative. Fiecare ieșire a fost o ocazie de învățare prin joc, de consolidare a încrederii în sine și de creare a amintirilor frumoase, însoțite de râsete și emoții autentice. Astfel, parteneriatele cu companiile au demonstrat că implicarea nu se limitează doar la ajutorul material, ci se poate transforma în momente de neuitat, pline de inspirație și speranță.
Le mulțumim tuturor partenerilor care au ales să transforme valorile în fapte și să scrie, alături de noi, povestea unei copilării în care fiecare copil simte că viitorul lui contează cu adevărat: Agrii România, Brink's România, Concentrix, Colonnade Insurance.
Povestea începutului de an școlar, scrisă împreună
Începutul anului școlar reprezintă un moment al emoțiilor puternice, al speranței și al noilor începuturi. Pentru unii, înseamnă curiozitate și entuziasm; pentru alții, teamă, nesiguranță sau grija că nu vor avea tot ce le este necesar.
Un ghiozdan pregătit, haine potrivite și sprijinul celor din jur pot transforma această experiență într-una pozitivă, oferindu-le copiilor sentimentul că sunt susținuți și că au șanse egale.
Pentru copiii sprijiniți de Hope and Homes for Children, acest moment a fost posibil datorită generozității și implicării companiilor partenere, care au ales să transforme începutul de an școlar într-o experiență care să ofere încredere și bucurie.
Prin contribuțiile lor, sute de copii au primit ghiozdane complet echipate, cu toate rechizitele necesare pentru a începe școala pregătiți și motivați. Dincolo de obiectele oferite, aceste gesturi au transmis un mesaj puternic:
Pentru copii, un ghiozdan nou înseamnă mai mult decât rechizite - înseamnă apartenență, demnitate și curajul de a păși cu încredere într-un nou an școlar.
Le mulțumim tuturor companiilor care au ales să fie parte din acest început și să contribuie la construirea unui parcurs educațional stabil pentru fiecare copil: Agricover, NN, The Bridge și Colliers România, Hyperfy și Azitrend.
Povestea unui Crăciun în care nimeni nu a fost uitat
Crăciunul este, pentru fiecare copil, un timp al așteptării, al viselor și al speranței că magia va ajunge și la el. Anul acesta, datorită partenerilor care ne-au fost alături, am reușit să transformăm această speranță în certitudine: niciun copil din programele noastre nu a fost uitat.
Scrisorile de la copiii din casele familiale au ajuns la Moș Crăciun, astfel că fiecare a primit ce și-a dorit cel mai mult. Fiecare cadou pregătit cu grijă a însemnat mai mult decât o surpriză sub brad. A fost o îmbrățișare simbolică, un semn că undeva, cineva s-a gândit special la acel copil. Pentru unii, a fost poate prima dată când au simțit bucuria deplină a unui dar ales pentru ei. Pentru toți însă, a fost dovada că sunt văzuți, importanți și iubiți.
Le mulțumim tuturor companiilor care au ales să fie parte din această poveste și au făcut posibil un Crăciun în care fiecare copil a simțit că Moșul a venit special pentru el: JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Optical Investment Group, Penny România, Agricover, DB Global Technology, Nagarro, LPP Fashion România, BCR Leasing.
Povestea succesului: când impactul primește aplauze
Campania „Ambasador pentru ACASĂ. Când construim o casă, construim un Om” a fost mai mult decât o inițiativă de comunicare și fundraising - a fost o mărturie a convingerii noastre că fiecare copil merită să crească într-o familie. Distincțiile obținute la cele mai importante competiții de comunicare, PR și sustenabilitate din România au reprezentat confirmarea misiunii și a eforturilor zilnice dedicate copiilor care au nevoie de sprijin, grijă și șansa la un cămin adevărat.
Prin această campanie, Hope and Homes for Children a obținut:
Și campania Mai pune o farfurie la mic dejun s-a bucurat, la rândul ei, de recunoaștere:
Fiecare distincție spune, de fapt, aceeași poveste: povestea vocilor care au ales să nu rămână tăcute și a unei comunități care a înțeles că schimbarea este posibilă. Aceste premii ne onorează, dar, mai ales, ne responsabilizează să continuăm să vorbim despre dreptul la familie, până când fiecare copil va avea un loc pe care să-l numească „Acasă”.
TRIMITE SMS CU textul ALINARE LA 8844
Lună de lună, contribui cu 2 Euro către la programele noastre.
TRIMITE SMS CU textul ALINARE LA 8864
Lună de lună, contribui cu 4 Euro către la programele noastre.
TRIMITE SMS CU textul ALINARE LA 8830
Lună de lună, contribui cu 10 Euro către la programele noastre.
DONEAZĂ DIRECT DE PE CARD
Intri pe https://hopeandhomes.ro/doneaza/ și alegi tu suma pe care vrei să o donezi, lunar sau o singură dată.
REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% DIN IMPOZITUL PE VENIT
Completează și semnează formularul AICI. De trimiterea către ANAF ne ocupăm noi.
FORMULARUL 177
Solicită ANAF redirecționarea către Hope and Homes for Children a sumelor nefolosite în cursul anului, până la 20% din impozitul pe profit din taxe deja plătite. Găsești AICI mai multe informații despre Formularul 177.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE profit AL COMPANIEI
Completează contractul de sponsorizare cu datele companiei tale și descarcă-l de AICI.
DONEAZĂ-ȚI ZIUA DE NAȘTERE
Aici ai de urmat câțiva pași simpli:
- înainte de ziua ta, trimiți un e-mail la andreea.dobrescu(at)hopeandhomes.ro cu data nașterii, date de contact, titlul paginii tale de Om de Bine, poza ta și suma pe care vrei să o aduni;
- noi îți creăm o pagină de fundraising, apoi îți trimitem linkul paginii tale de donații;
- tu răspândești vestea către prieteni și îi inviți să doneze.
VENITURI
| Sponsorizări și donații | 17,950,657 lei |
| Rețeaua Hope and Homes for Children | 2,981,751 lei |
| Fonduri Europene | 8,234,235 lei |
| Alte venituri | 775,059 lei |
| TOTAL | 29,941,702 lei |
COSTURI
| Dezvoltarea de servicii de infrastructură(case de tip familial, centre de tranzit, comunitare) | 9,887,705 lei |
| Prevenirea separării copilului de familie | 782,360 lei |
| Reintegrare familială | 69,862 lei |
| Inserția socio profesională a tinerilor | 102,033 lei |
| Alte cheltuieli programatice | 1,741,133 lei |
| Subventii din fonduri europene | 1,031,200 lei |
| Salarii și costuri operaționale din care: | |
| - Costuri operaționale | 5,690,268 lei |
| - Salarii directe | 5,687,812 lei |
| - Salarii indirecte | 4,653,664 lei |
| TOTAL | 29,646,037 lei |
Având în vedere că investițiile în infrastructura de protecție socială pe care le face Fundația (construcția de case familiale, centre de tranzit, centre respiro, centre comunitare etc.) se petrec pe parcursul mai multor ani, cheltuielile aferente imobilelor cedate variază la nivel anual, pe măsură ce imobilele sunt finalizate, mobilate și utilate și, ulterior, donate. Costurile aferente acestor imobile sunt înregistrate în contabilitate la momentul cedării lor, adică la momentul întocmirii inventarului final și al donării imobilelor către beneficiarul final (autorități publice sau alte entități).
