Promisiunea către mine
25 donations (5,211
lei)
Nu vreau nimic de ziua mea. Din bun simț știu că unele lucruri nu se mai cer, când le ai deja.
Am un acoperiș în care nu plouă, pâinea cea de toate zilele pe masă și niște oameni pe care i-am iubit și îi iubesc de mă dor genunchii de drum până la ei. Așa am învățat că iubirea nu cere, ci face.
Nu fac frumos pe Instagram. Încerc să fac bine în viață.
Simt liniștea aia mare care vine când înțelegi că ziua ta e doar o altă ocazie să spui: „Multumesc, Doamne, că mă iubești înapoi și înainte.” Și apoi să-ntinzi mâna.
Să o întinzi ca să dai.
Știu că am oameni care mă iubesc, și aici. Și care își exprimă iubirea prin generozitate. Așa că, vă rog.
Nu-mi trimiteți nimic. Intrați pe link și lăsați de-o pâine. Câteodată, cel mai mare bine e o felie de pâine. Și o cană de speranță pentru niște copii care nu au avut o aniversare, niciodată. Nici mese întinse , nici părinți care să le strige numele cu drag. Nu au un nume strigat cu iubire.
Dar pot avea un astăzi un pic mai liniștit.
Dă, dacă ai de unde! Nu sta pe gânduri. Dumnezeu are o ureche specială pentru cei care nu-i lasă pe alții să se simtă singuri pe lume.
25 donations (5,211
lei)
