Hope and Homes for Children și Kaufland România au finalizat cea de-a doua casă de tip familial din cele trei pe care le construiesc împreună în Neamț, pentru a susține procesul de dezinstituționalizare din județ.

În casa de tip familial Ștefan din Săvinești se vor muta în curând 12 copii: ultimii 6 din centrul de plasament „Elena Doamna” și alți 6 din centrul de plasament „Ion Creangă”. Odată cu cea de-a doua casă ridicată în Neamț cu susținerea Kaufland România, instituția de tip vechi „Elena Doamna” se închide și încep demersurile susținute de Fundație pentru închiderea centrului „Ion Creangă”.­­ Copiii care vor locui de acum încolo în căsuța Ștefan, 6 băieți și 6 fete, între care mai multe grupe de frați, se vor bucura de un spațiu intim, plăcut și primitor, mult mai apropiat de Acasă.

Până în acest moment, valoarea totală a investițiilor Kaufland România pentru copiii vulnerabili din județul Neamț se ridică la 620.000 de Euro, pentru construirea a 3 case de tip familial care susțin închiderea celor două centre de plasament, pentru programul de Prevenire a separării copilului de familie și pentru susținerea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, prin programul de Integrare socio-profesională.

Cum arată noua căsuță unde se vor muta în curând 12 copii vă invităm să vedeți AICI, alături de Omid Ghannadi, Ambasador Team Hope, și Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

„Kaufland România și-a asumat misiunea de a fi alături de comunitatea locală și sprijină Fundația Hope and Homes for Children în lupta de a oferi o viață mai bună copiilor din Piatra Neamț. Cu mare bucurie inaugurăm astăzi cea de-a doua casă de tip familial din județul Neamț, o casă modernă, cu toate dotările, în care 12 copii minunați pot trăi ca într-o familie. Kaufland își aduce astfel contribuția la demersul de modernizare a sistemului de protecție într-unul care oferă copiilor șanse la o dezvoltare sănătoasă, la educație, dreptul la un mediu familial și un start mai bun în viață. Pentru că implicarea face diferența.” – declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România  

Hope and Homes for Children a început procesul de închidere a centrului de plasament „Elena Doamna” în anul 2016, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț și Consiliul Județean Neamț. În centru locuiau atunci 108 copii tipici și cu nevoi speciale, pentru care a fost nevoie să se identifice soluții alternative de locuire – printre care și cele 2 case de tip familial ridicate cu susținerea Kaufland România: casa Felicia din Piatra Neamț (în 2019) și, acum, casa Ștefan din Săvinești. Terenurile au fost puse la dispoziție de Consiliul Județean Neamț, iar ambele case au fost mobilate și decorate în întregime cu produse oferite de JYSK România.

Cea de-a treia casă de tip familial ce va fi ridicată de Hope and Homes for Children și Kaufland România în Neamț  este deja în construcție. În ea se vor muta alți 12 copii din centrul de plasament „Ion Creangă” unde, în prezent, locuiesc 82 de copii cu vârste între 9 și 26 de ani (22 dintre ei urmează o formă de învățământ superior).

Până în prezent, în 5 ani de parteneriat, peste 550 de copii și tineri vulnerabili au fost susținuți de Kaufland România, cu o investiție totală de peste 2 milioane de Euro în programele Hope and Homes for Children.

În 2016 am demarat închiderea centrului de plasament Elena Doamna, din Neamț, unde erau 108 copii. Acum, inaugurăm încă o casă familială și închidem instituția. În fond, predăm ștafeta, prin închiderea centrului de plasament Elena Doamna, din care transferăm ultimii șase dintre copii – la lucrul pentru închiderea unui alt centru de plasament, de unde provin ceilalți șase dintre copiii. Încheiem un capitol important în viețile celor 108 copii, iar în prim-plan sunt acum cei 12 copii, pentru care această casă familială reprezintă ancora, siguranța și căldura unui cămin. Vreau să le mulțumesc, în numele copiilor, celor de la Kaufland România, care au făcut să fie posibilă crearea acestei case familiale.” – declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children

Această casă este cea de-a 114-a casă de tip familial dezvoltată de Hope and Homes for Children în România.

Toate casele de tip familial construite de Hope and Homes for Children oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Într-o astfel de casă trăiesc maximum 10-12 copii care se bucură de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Odată cu finalizarea construcției și darea în folosință, Hope and Homes for Children donează casele de tip familial partenerului cu care colaborează, în acest caz DGASPC Neamț, dar continuă să aplice planurile de acomodare, pregătite împreună cu membrii de personal pentru fiecare copil în parte și să monitorizeze, pe termen lung, copiii și membrii de personal pentru a preîntâmpina proactiv eventualele probleme.

Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în 2027. Programele Fundației urmăresc înlocuirea sistemului instituționalizat de protecție a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea în familie atunci când este posibil, plasarea în asistență maternală sau în case de tip familial a copiilor din orfelinate.