Dacă ai auzit vreodată
„Mama, nu pleca!”,
știi ce e în sufletul copiilor din orfelinate, zi de zi.

Să fie despărțit de părinți este cea mai mare frică a oricărui copil. E frica unui copil în primele lui zile la grădiniță, frica părinților atunci când, pentru o clipă, nu-și mai zăresc copiii în parc sau în mulțime.

Din păcate, pentru peste 3.800 de copii acum instituționalizați în centre de plasament, aceasta este o realitate. O realitate care începe cu „Mamă, nu mă lăsa aici!” și continuă cu ani și ani în care așteaptă să primească un răspuns. De la părinți sau de la noi, oamenii din jur. Între frica de abandon și lipsa unui loc pe care să-l numească „Acasă”, copiii din orfelinate nu au aproape nicio șansă să devină adultul pe care îl așteaptă, dar mai ales, îl acceptă societatea.

Cum poți ajuta?

În 2022, trebuie să construim 7 case de tip familial în valoare de 1,82 mil. de euro. Ele vor deveni „Acasă” pentru copiii din orfelinate, odată ce le închidem. În același timp, avem chiar acum în grijă 265 de familii ai căror copii riscă să fie separați de părinți și instituționalizați.

Spune „Sunt aici!” și ține copiii departe de orfelinate, departe de frica de abandon.

Pe cine ajuți? Pe Radu. Și pe ceilalți 3800 de copii ca el.

Ai mei n-ar fi vrut să mă dea la Centru.

S-au tot împrumutat, au tot rugat vecinii pentru orice: mâncare, haine, de lucru cu ziua. După un timp, n-a mai fost cine să ajute. Pe tata nu l-au mai chemat la lucru, iar în sat unde să lucreze? Ne-a fost rău luni la rândul. Am mâncat porumb și cartofi. Piure și mămăligă. Și poate lapte. Ai mei nu mâncau mai nimic, iar ce mâncare era, era pentru mine și cei doi frați.

Mama a aflat că, dacă mă duc la Centru, barem o să am de mâncare. Dar nu de asta m-am dus. M-am dus pentru că sunt cel mai mare dintre frați. Pe cine să fi trimis la Centru? Pe frate-miu de 6 ani? Pe cel de 4? M-am dus eu pentru că m-am gândit că-mi va fi cel mai ușor. La Centru era cald și, da, aveam mâncare, dar îmi venea să mor, efectiv.

Voiam lângă ai mei. Am și fugit de vreo 4 ori, m-am dus acasă. Apoi, mi-am dat seama că treaba asta supăra pe toată lumea. Și pe doamnele de la Centru, și pe ai mei, că venea Poliția să mă ia înapoi la Centru. De fugit, n-am mai fugit, dar tot nu mi-era bine. Nici acum nu mi-e. Vreau acasă.

Radu, 12 ani, în orfelinat de mai bine de 14 luni