Aseară ne-am sărbătorit eroii – copiii și tinerii de excepție, în cadrul celei de-a doua ediții a Burselor DAR! Ei au fost sursa noastră de inspirație prin determinarea, talentul și puterea lor de a depăși orice obstacol pe care viața li l-a scos în cale, demonstrând că ceea ce pare imposibil poate fi atins.
Într-un spațiu în care performanța a întâlnit puterea lui CINEva – gesturi de bunătate, îmbrățișări și cuvinte încurajatoare – am simțit cu toată inima că, împreună, putem face lumea mai bună. Mulțumim oamenilor noștri de suflet: Amalia Enache, Mihai Morar, Oana Carmen Zamfir, Corina Caragea, Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, Omid Ghannadi și Cosmin Stan.
Acest proiect special a fost posibil datorită organizațiilor ce aplaudă și susțin excelența: AFI Cotroceni, Alliance Healthcare România, Banca Transilvania, B&BCollection, Douglas Romania și PENNY Romania. De asemenea, le mulțumim pentru generozitate și ospitalitate celor de la BT Stup!
Bursele DAR reprezintă un program destinat copiilor vulnerabili, care excelează în artă, sport sau la învățătură. Bursele acordate reprezintă resurse financiare pe care tinerii bursieri să le folosească, îndrumați de asistenții sociali ai Hope and Homes for Children pentru a-și susține performanța și a nu-și abandona visul.