Dragoș Bucurenci se alătură echipei HHC România
Începând cu 1 noiembrie 2015, activistul civic Dragoș Bucurenci se alătură în calitate de purtător de cuvânt și consultant de comunicare și de fundraising Fundației Hope and Homes for Children România, cea mai mare organizație din România care urmărește înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial.
Bucurenci s-a întors în țară după încheierea unui master în administrarea afacerilor la Universitatea Stanford și după aproape un an petrecut la Comisia Europeană unde a fost consilier de comunicare al comisarului european pentru politici regionale.
„În ultimii ani m-am implicat în susținerea multor organizații neguvernamentale și am hotărât că pot fi mai eficient dacă-mi canalizez o vreme eforturile înspre una singură. Am ales Hope and Homes for Children pentru că sunt una dintre cele mai serioase și mai eficiente organizații cu care am lucrat vreodată și pentru că instituționalizarea copiilor este o problemă care poate fi și trebuie rezolvată o dată pentru totdeauna în România.”, a spus Dragoș Bucurenci, care a adăugat că, în paralel cu acest proiect, își va continua activitățile de training și consultanță în mediul privat.
„Am mare prețuire pentru calitățile lui Dragoș ca om de comunicare și ca fundraiser. Are o fină înțelegere a felului în care funcționează mass-media și companiile care doresc să investească în proiecte caritabile. Venirea lui în echipa Hope and Homes for Children este un mare câștig pentru organizație și pentru cauza copiilor instituționalizați din România.”, a declarat Prințesa Marina Sturdza, Patronul Hope and Homes for Children.
„Dragoș este unul dintre cei mai pricepuți oameni de comunicare din societatea civilă. Ne-a fost alături încă de pe vremea când conducea ‘Salvați Delta’ și apoi ‘MaiMultVerde’, două organizații unde a obținut rezultate remarcabile în comunicare și fundraising. Îmi doresc demult să lucrăm împreună și sunt convins că va reuși să aducă programelor HHC România vizibilitatea și finanțările pe care le merită.”, a adăugat Ștefan Dărăbuș, Director pentru Europa Centrală și de Sud al Fundației Hope and Homes for Children.
Sub conducerea lui Dragoș Bucurenci, „MaiMultVerde” a strâns sponsorizări de peste 2 milioane de euro, a lucrat cu peste 11.000 de voluntari și a ajuns a doua cea mai cunoscută organizație ecologistă din România, după Greenpeace. La HHC România, Bucurenci va coordona activitățile de comunicare și de fundraising, în strânsă colaborare cu Robert Ion, care s-a alăturat echipei în august în calitate de Director de Fundraising după ce a condus departamentele de fundraising ale organizațiilor americane Publicolor și New Visions for Public Schools.