Peste 400 de copii din case de tip familial au primit cadou cărți cu ajutorul echipei Livrez Dragoste – Hope and Homes for Children Skip to content
attachment-5a31147d24a694311d4a3ec8

Peste 400 de copii din case de tip familial au primit cadou cărți cu ajutorul echipei Livrez Dragoste

 

Copiii și tinerii din 42 de case de tip familial dezvoltate de Hope and Homes for Children au primit cel mai frumos dar de la Moș Nicolae și Moș Crăciun: cărți pentru prima lor bibliotecă. Cărțile au fost donate de oameni generoși la inițiativa Cristinei Dobrescu, co-fondatoarea proiectului de scriere și expediere a scrisorilor Livrez Dragoste – Atelierul de scrisori.

În octombrie și noiembrie, echipa Livrez Dragoste a făcut un apel pentru colectarea cărților destinate copiilor și i-au rugat pe cei care au vrut să doneze să scrie câte un mesaj din suflet pe prima pagină. S-au strâns astfel peste o mie de cărți care au fost sortate și împachetate cu drag de voluntarii Hope and Homes for Children și Livrez Dragoste. La începutul lunii decembrie, cărțile au plecat către copiii și tinerii din cinci județe. O parte din minunatele daruri au ajuns deja la cei 439 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 25 de ani care locuiesc în case de tip familial din Alba, Bistrița, Maramureș, Mureș și București. Alte cărți sunt încă pe drum și vor ajunge în aceste zile la destinație, cu sprijinul FAN Courier.

Tinerii și copiii se vor bucura de ele și își vor putea pune astfel bazele unei mici biblioteci în fiecare dintre aceste case de tip familial dezvoltate de Hope and Homes for Children.